Caută printre călătoriile noastre

Thursday, May 26, 2022

Mă întorc la tine, iar și iar, mare albastră – Vama Veche

un articol scris de Secrieriu Andrei


         Cu toții am auzit măcar o dată de faimoasa stațiune de la granița cu Bulgaria care promite libertate totală, distracție și tot ce ți-ai putea dori, un adevărat rai al oamenilor fară inhibiții, care petrec chiar daca răsăritul s-a transformat deja în apus, și pentru care berea reprezintă unica sursă de hidratare.



          

            Experiențele mele în Vama Veche sunt diverse, am ajuns să cunosc acest loc din mai multe perspective, de fiecare dată când m-am întors la malul mării pe acea bucățică de plajă am avut o experiență nouă, diferită, care m-a făcut să vreau să revin cât mai des și să stau cât mai mult.

           Unul din punctele forte și, după părerea mea, cel mai mare atuu al Vămii, o parte integrantă al farmecului ei este faptul că oricum ai merge și cu oricine ai merge, te poți distra și avea o experiență plăcută numaidecât. Spun asta pentru că am avut ocazia să „gust” Vama atât împreună cu gașca mea de prieteni, dar și singur, reușind de fiecare dată să mă simt bine.


Drumul cu trenul - chin sau caterincă?


                Fiind din Iași, drumul la mare a reprezentat mereu o corvoadă. Încă de când eram mic am urât din tot sufletul drumurile lungi și obositoare, mai ales cu mașina. Totuși, la liceu, când împreună cu gașca mea de prieteni am început să luăm Romania „la pas” dintr-un capăt în celalat, am descoperit că drumurile cu trenul reprezintă, cel puțin pentru mine, o experiență la fel de plăcută că vacanța în sine. Atunci când ești cu oamenii potriviți, un drum de 8 ore spre mare ți se pare un fleac, și nu de multe ori timpul a zburat fară să ne dăm seama, și din Iași ne trezeam dintr-odată în Constanța - sau cum i se mai spune acum „Constangeles”.

        Desigur, nu a așa au decurs toate drumurile cu CFR pentru că infrastructura veche de zeci de ani poate ruina visul cuiva de a avea un drum plăcut, că să nu mai amintesc de zicala „it is not the destination, it is the journey that matters”. Punctual, în timpul sezonului există tren direct Iași-Mangalia, în extrasezon nu. Spre exemplu, de 1 mai, când marea te cheamă fară să realizezi, trebuie să schimbi trenul în Constanța, ceea ce poate fi enervant, mai ales daca ai avut parte de un drum lung și obositor.

                Condițiile din tren nu sunt cele mai bune, iar dacă ești mai pretențios, 8 ore pe un scaun s-ar putea să iți afecteze oarecum voia bună și... spatele. Din experiență, drumul poate părea aiurea atunci când mergi singur, chiar dacă și atunci tot găsești pe cineva să mă schimbi o vorbă, o impresie despre cum s-a schimbat Vama și cum capitaliștii vor să o comercializeze.

                În schimb, când ai o gașcă mai mare și călătorești și în toiul sezonului, nici să vrei să dormi că nu ai putea – vagoanele vuiesc de tineri nerăbdători să își deșchidă dozele de bere pe prosopul proptit pe nisip cu pietre, să asculte muzică și să se distreze până în zori. Daca te regăsești în descriere, drumul la mare vă fi o experiență faină, dar pentru persoanele mai învârstă sau care pur și simplu doresc să se odihnească, asta ar putea reprezenta o problemă.

              Acum că, după aproape 8 ore de mers cu trenul, cu câteva pauze scurte în care abia ai timp să iți iei o apă și să fumezi o țigară, ai ajuns la mare, în Constanța mai exact (asta dacă nu ai luat tren direct până în Mangalia). Ce faci? Mai stai cam jumătate de oră - 45 de minute în gară și apoi urci în alt tren. O să fiu sincer și o să vă spun că drumul cu trenul din Constanța în Mangalia, chiar daca e un durm doar de o oră, face cât zece. Trenul oprește în toate stațiile dintre Constanța-Mangalia, ajungi să vezi toate stațiunile renumite care odinioară erau inima litoralului, gen Costineșți (despre care voi face un articol separat pentru că nu putem să omitem această stațiune faimoasă) sau cele pentru pentru odihnă și relaxare – Neptun, Saturn, Eforie. Trenul merge atât de lent, că nu de multe ori puteam coborî și să merg agale pe lângă, că tot țineam pasul cu el.

          Dacă ai reușit să supraviețuiești și celui de-al doilea tren, trebui să iți canalizezi toată energia rămasă pentru drumul către final destination, un drum pe care îl poți face ori cu microbuzul, ori cu taxiul, dacă ai un buget care iți permite (deși ar trebui să fii chibzuit din start cu banii, scorurile din Vama le depășesc și pe cele din Mamaia). În funcție de perioada în care mergi, drumul cu microbuzul poate fi unul plăcut, atunci când nu este aglomerat desigur, sau unul infernal în plin sezon, când microbuzul acela mic se transformă într-un cuptor cu microunde pe roți, plin pe dinafară cu sardine. Drumul durează undeva la jumătate de oră, 20 de minute, în funcție de trafic, iar biletul pentru un singur drum este acceptabil, de aproximativ 5 lei.


         
 
      Odată ajuns în Vamă, cu toate bagajele după mine, încep să simt briza aceea sărată, mirosul plajei, căldură, energia oamenilor, și dacă există vreo urma de oboseală în corpul meu, aceasta dispare instant. Să înceapă distracția!




Pe plajă sau la lojă, distracția e aceeași


           De cazare nu vă voi vorbi prea mult, eu am prins și cazări bune, și cazări mai puțin bune, dar înafară de preturile care sunt extrem de piperate și ca să poți prinde o cazare bună la un preț decent, trebuie să faci rezervarea cu luni bune înainte, nu vă zic mai multe pentru că procesul de căutare al cazării reprezintă în sine un traseu inițiatic pe care fiecare trebuie să îl parcurgă, de la sunat propietarii, căutat pe google maps locația exactă, la negocierile telefonice și speranța că nu o să fii dat afară de la orice mic inconvenient. Pot să vă spun însă că am stat și la cort în Vama Veche și a fost una din cele mai eliberatoare experiențe din viața mea, și aș recomanda oricui să petreacă o săptămână la cort pe plajă La nudiști. Totuși, nu e pentru toată lumea, trebuie să lași inhibițiile acasă și să fii pregătit să auzi și să vezi multe lucruri care te vor șoca inițial, dar care sunt perfect normale, cel puțin pentru Vama Veche.



Între două beri merge și un hamburger


           Revenind, ai ajuns și în Vamă într-un final, te-ai cazat sau ți-ai instalat cortul, acum poți să te bucuri de plajă, să mănânci ceva sau să te odihnești dacă nu ai făcut-o pe drum. Am pomenit abia acum de mâncare pentru că fiecare tratează acest subiect diferit. Dacă ești în concendiu și vrei relaxare totală, fară vreun stres, iți recomand să te pregătești cu un buget consistent pentru că prețurile din Vamă sunt cam ca cele din Mamaia. Chiar și așa, există câteva locuri unde poți mânca ceva delicios, să iți și țină de foame, la un preț decent. Câteva locații pe care le-am încercat sunt La Canapele (toate cele trei locații – Party și 2xRock), Bolo Steak House, Clătita Uriașă, La Turcu, dar eu vă recomand să încercați orice vă face cu ochiul , o viață aveți și suntei în Vamă, unde totul este permis! Sau dacă ai un buget restrâns, poți să te aprovizionezi bine de la Lidl din Mangalia și să iți faci singur de manacare.



Muzică pentru toate gusturile


          Ai ajuns, ai despachetat, ai mâncat, tot de ce trebuie să te mai ocupi acum este distracția. În perioada de glorie a Vămii te puteai bucura de cluburi și terase dintr-un capăt în celalalt, dar acum situația stă diferit. Multe dintre localurile de bază care au făcut Vama faimoasă s-au desființat, fie din cauza pandemiei fie din cauza clientelei care s-a schimbat, fiind afectate localurile cu muzică rock, folk sau indie, care s-au văzut nevoite să cedeze în fața maneliștilor sau „technotiștilor”. Dar chiar și așa, tot te poți bucura de câteva locații decente unde te poți distra, trebuie doar să fii open-minded și deschis la lucruri noi.

            Deși nu vreau să vă influențez în niciun fel deoarece voi ar trebui să experimentați și să vă dați seama ce vă place, tot o să vă recomand câteva locuri faine.




Molotov, dacă iți place muzica techno, e locul unde și-o ard băieții pe minimale, un vibe extraordinar, mai ales dimineața când soarele răsare și totul pare ca un vis.





     Dacă iți place Drum and Bass, Expirat este locul perfect să iți arăți talentul de dansator și să îi impresionezi pe toți cu shuffle-ul tău cel mai săltăreț.





Dacă ești o fire mai boemă, La Stuf te așteaptă cu muzică indie, rock, folk și chiar latino, e locul unde găsești muzică pentru toate gusturile și una din emblemele acestei stațiuni, una din puținele care încă au mai rămas în picioare.




          Per total, Vama este un loc extraordinar și indiferent de părerile pe care le auziți, merită vizitată și trăită din plin, nu știi dacă ceva iți place până nu îl încerci! Nu v-am dat prea multe detalii pentru că această stațiune trebuie descoperită de fiecare în parte, însă vă pot garanta că macar o fărăma din inima voastră vă rămâne alături de a mea și a celor care i-au călcat plajele, printre nisipul fin și scoicile colorate, și an de an vă veți întoarce, așa cum valurile mării se introc mereu la mal.



No comments:

Post a Comment

Blogul nostru de călătorii

Orașul lui Gaudi - Barcelona

  Un articol scris de Ioana-Bianca Blanaru Capitala vibrantă a Cataloniei, Barcelona este un oraș uimitor pe litoral, care își prezintă fru...