Caută printre călătoriile noastre

Thursday, May 26, 2022

Experiența mea pe Insula Thassos


un articol scris de Dăniluc Ariana Ștefania


Am fost pe insula Thassos din Grecia, o țară uimitor de frumoasa, astfel așa începe povestea mea...

Pot începe prin a spune că a fost o vacanță cu experiențe foarte frumoase și amintiri plăcute, de la mâncarea extrem de bună, peisaje, muzica, dansurile, până la hrănitul pescărușilor în timp ce mergi cu vaporul (stați...stați..voi ajunge și la această parte, doar aveți răbdare).

Am plecat către această experiență alături de niște prieteni de familie, ajunși în Grecia mai exact în orașul Komotini, am fost întâmpinți de o prietenă și soțul ei grec care deținea un local. Oamenii au fost foarte primitori cu noi și ne-au pus la masă imediat, dându-ne ce e mai bun.
Am plecat către această experiență alături de niște prieteni de familie, ajunși în Grecia mai exact în orașul Komotini, am fost întâmpinați de o prietenă și soțul ei grec care deținea un local. Oamenii au fost foarte primitori cu noi și ne-au pus la masă imediat, dându-ne ce e mai bun.





Iar dacă tot suntem la capitolul mâncare, sosul Tzatziki nu lipsea de pe masa noastră când mâncam aproape niciodată, eram înnebunită după el, iar mâncarea era atât de bună, avea un gust aparte, să nu mai zic de gyros, care vorba aia ”e făcut ca la mama lui acasă”. Ca idee să întelegeți cât de bună e mâncarea și că nu mă puteam opri din mâncat aproape, am pus pe mine 3kg în doar 8 zile.





Mâncarea era de vis dar nici deserturile nu se lăsau mai prejos, cel puțin înghețata, era atât de bună încât și acum când mă gândesc la ea îi simt gustul. Să nu mai zic că am mâncat smochine și migdale direct din copaci, aveau un gust, doamne extrem de bun și de dulce mai ales smochinele.




Țin minte că în fiecare weekend la terasa bărbatului de care am zis mai sus se aducea tarabane și oameni care cântau la ele plus ceva instrument pe care remixa melodiile, era o atmosferă extrem de frumoasă, oamenii se ridicau de pe scaun și începeau să danseze dansurilor lor tradiționale, cu șervețelul în mână sau cu spartul farfuriilor(pe care bineînțeles că le plăteau la final).
O amintire amuzantă din aceea seară ar fi că, m-am dus la respectivi domni care se ocupau cu muzica și i-am rugat să-mi pună o respectivă manea care avea tot un stil asemănător cu a lor. Surprinzător, chiar le-au plăcut și restul oamenilor se distrau destul de bine pe melodia pusă de mine, iar ei au salvat melodia ca să o pună și la alte petreceri.


Am stat 3 zile în Komotini, un orășel foarte frumos, după am luat vaporul și am plecat spre Insula Thassos , experiența cu vaporul a fost una foarte interesantă pentru mine deoarece a trebuit să-mi înving o frică, eu nu știu sa înot și îmi era frică să merg cu vaporul deoarece îmi făceam tot felul de filme, dar ajunsă acolo și văzând peisajul de o frumusețe extrem de rară m-am liniștit complet.




Am văzut că pe vapor puteai cumpăra snacksuri pe care le puteai da și pescărușilor, era foarte amuzant dar și plăcut să vezi cum se apropie pescărușul de tine și îți ia mâncarea din mână. ( sinceră să fiu la mine nu prea veneau, cred că doar 2 au venit, astfel m-am ”enervat” și am început să-mi mănânc snacksurile singură fără să le mai împart cu ei). Dar oricum a fost o experință foarte plăcută deoarece nu am văzut niciodată atâți pescăruși la un loc și atât de aproape de mine.




Era foarte cald și bătea vântul extrem de tare încât nici o poză calumea nu mi-am putut face pe vapor deoarece îmi venea părul în față, sau stăteam încruntată din cauza razelor soarelui care îți intra direct în față din oricare poziție, dar cu toate astea nu-mi pare rău. O să vă las mai jos o fotografie cu mine încercând să-mi fac o poză.



Când am ajuns pe insulă tot ce vă pot spune e că am rămas plăcut surprinsă de căt de frumos arăta locul, cât de îngrijit e sși cât de ospitalieri sunt oamenii.


Am fost pe plajă unde apa era atât de curată încât ți se vedea reflexia clară în ea, plus că era foarte caldă, nisip fără pietre sau scoici ca să te lovești la picioare în ele. La ce soare bătea acolo norocul meu maxim e că mă bronzez și nu mă ard de la razele soarelui, în schimb pentru persoanele cu o piele sensibilă le-aș sfătui să vină pregătite cu o cremă cu protecție solară mare. Oricum pentru astfel de peisaje și să prinzi apusul soarelui care îți aduce o liniște interioara de neexplicat se merită orice arsură solară.





Seara am ieșit pe străzile orașului, unde în centru era adunată multă lume în jurul unor persoane care cântau pe stradă iar oamenii care treceau pe lângă dacă voiau le lăsau bani. Țin minte că era o stradă cu un șir mare de tot felul de picturi pe blocuri, pe pereți, strada era făcută din pietre ce-ți dădea așa un sentiment de ”vintage”.
A doua zi de când eram acolo ne propusesem să ne dăm cu parapantă, dar ne-a luat o zi întreagă să ne decidem dacă s-o facem sau nu, fiindcă trebuia să găsim o zi cu moment când nu bătea vântul prea tare. În cele din urmă ne-am decis s-o facem și pe asta dacă tot suntem aici și avem posibilitatea. Am închiriat o barcă ca să ne ducă în larg și tot ce mai aveam de făcut era să ne așteptăm rândul, la fiecare ne-a dat câte un go pro pentru a ne filma cât eram sus ca să avem amintire când ajungem acasă. Experiența a fost super mișto, eram sus unde putea privi toată coasta insulei, soarele apunea, pescărușii zburau lânga noi. La început mi-a fost foarte frica ca să recunosc deoarece trebuia să ZBOR peste apa, iar dacă ați fost atenți mai sus v-am zis că îmi este frică de apă pentru că nu stiu să înot, iar căpitanul făcea tot felul de glume, el probabil încerca sa ne detensioneze, dar nu prea mergea deoarece făcea glume de genul ”de 40 de ani fac această meserie și până acum nu a murit nimeni, dar nu e niciodată prea târziu”. Oricum per total a fost mișto experiența.






După ce am coborât în viață am zis să mergem la o terasă și să ne relaxăm, mai ales eu care încă eram șocată că am reușit să fac așa ceva, acolo mi-am comandat o băutură destul de interesantă, era verde, nu mai țin minte cum se numea dar știu sigur ca era genial de bună.



Și cam asta a fost călatoria mea în Grecia, o țară în care aș reveni cu cel mai mare drag mereu și de care sunt sigură că de fiecare dată când mă voi duce mă va surprinde cu momente frumoase și mă va lăsa cu amintiri plăcute.


Vă mai las niște poze ca și încheiere.
















No comments:

Post a Comment

Blogul nostru de călătorii

Orașul lui Gaudi - Barcelona

  Un articol scris de Ioana-Bianca Blanaru Capitala vibrantă a Cataloniei, Barcelona este un oraș uimitor pe litoral, care își prezintă fru...