Caută printre călătoriile noastre

Thursday, May 26, 2022

De mână cu mine prin munți

 un articol scris de Polli Ana-Maria

Am ajuns pe meleagurile acestei minunate stațiunii în 2019, printr-un proiect Erasmus+. 


Polonia este o țară destul de friguroasă, mai ales în timpul iernii, dar căldură și atmosfera din Zakopane m-au topit pe interior. După multe zile de workshop-uri și training-uri interesante am avut parte de o excursie bine meritată. Am urcat în autocar și am pornit la drum. Ca de obicei, mie îmi place să stau pe scaunul de lângă geam pentru a admira priveliștea și a mă bucură în liniște de puțină muzică. Drumul nu a fost unul prea lung însă, peisajul era unul inedit. Și asta era doar începutul. Munții înalți, acoperiți de zăpadă se vedeau în depărtare și pe alocuri ningea. Rar am fost atât de aproape de ei că să realizez cât de înalți pot fi aceștia. Mă simțeam că un pitic.


Am coborât într-o zona pietonală unde atmosfera era una scoasă din reviste. Buticuri cu dulciuri colorate și gustoase, artiști stradali care cântau la chitară, ba chiar am zărit și un domn care desena portrete în mijlocul mulțimii. De jur împrejur erau magazine comerciale amplasate în clădiri de sticlă decorate cu panglici și steluțe, deși nu era sărbătoare. Plimbându-mă pe acolo, mă opream la fiecare tarabă amplasată pentru a admira micile suveniruri sau obiecte tradiționale care se vindeau. Bineînțeles că am luat o pungă întreagă cu cadouri pentru ai mei, dar și pentru mine. 

CU NORII DEASUPRA CAPULUI


După câteva ore de colindat magazinele și multe sesiuni de poze în toate locațiile aferente, am urcat cu o telecabina până în vârful unui munte. O cabină spațioasă și cu geamuri de sticlă ne oferea o priveliște de milioane. Brazi pătați de zăpadă și un apus de soare strecurat printre nori. Nu voiam să se mai termine acel moment. Personal l-am asociat cu un moment de liniște interioară, deoarece mă bucuram atât de tare că am avut ocazia de a admira cu zâmbetul pe buze toate clipele petrecute în urcare.

Ajunși sus pe munte aveam la dispoziție doar 2 ore  în care să descoperim zona montană. Prea puțin timp pentru câte lucruri erau de făcut. Zona era una de ski, snowboarding, și în acel moment se desfășura chiar un concurs. Plăcerea mea a fost aceea de a mă da cu colacul pe zăpadă. Un traseu de 20 de minute care te împingea în jos pe munte a creat o mare adrenalină de neuitat. Am savurat apoi o prăjitură specifică zonei făcută chiar pe loc și m-am așezat să-i admir pe noii mei prieteni: munții.

ÎNVĂLUITĂ DE AMINTIRI

Povestind aici despre asta, parcă retrăiesc din nou acele momente frumoase și vreau să mă reîntorc în trecut pentru a le trăi. Tot ce mi-a rămas sunt câteva poze care mă introduc în atmosfera montană de acolo.

Asemăn această stațiune cu Poiana Brașov, însă mult mai curată și civilizată. Cultură chiar își pune amprenta pe fiecare oraș/țară. 



Sper că te-am făcut curios, și dacă ești vreodată în trecere prin Polonia, nu ezită să te oprești puțîn și prin Zakopane. Promit că nu vei regretă!


No comments:

Post a Comment

Blogul nostru de călătorii

Orașul lui Gaudi - Barcelona

  Un articol scris de Ioana-Bianca Blanaru Capitala vibrantă a Cataloniei, Barcelona este un oraș uimitor pe litoral, care își prezintă fru...